Login

Lost your password?

Imagini evenimente

 

SFATURI UTILE PENTRU PARTICIPANTI

Cateva sfaturi pentru participantii la evenimentele de tip speed dating:

1. Fii pozitiv! Ai incredere in sansele tale! Zambeste! Zambetul infrumuseteaza intotdeauna chipul.  Nu uita ca ochii sunt oglinda sufletului, asadar incearca nu privesti incruntat pe nimeni. Majoritatea oamenilor,  se simt atrasi de cei ce le zambesc si ii apreciaza. Prima impresie conteaza intotdeauna foarte mult!

                                      15-great-first-date-questions-large

2. Comporta-te cat mai natural si relaxat,  nu fii stresat de ideea de a te intalni cu mai multe persoane, pentru ca  toata lumea este in aceeasi situatie cu tine. Toti au venit cu acelasi scop: de a-si  gasi sufletul pereche. Asadar nu face din acest eveniment un examen sau o mare provocare. Priveste-l doar ca pe o oportunitate de a intalni multi oameni interesanti si de a lega noi prietenii.

3.  Fii sociabil ! Incearca sa nu fii stingher, timid si sa comunici cu persoana din fata ta.  

4. Prezinta-te politicos persoanei cu care incepi conversatia printr-o strangere ferma de mana, pentru a-i lasa impresia ca esti hotarat (hotarata) in ceea ce faci, evitand bineinteles exagerarile ( nu e necesar sa-i “frangi”degetele, dar nici sa ii intinzi doar varful degetelor cu teama si retinere ). Unii oameni judeca pe ceilalati si dupa modul in care iti strang mana atunci cand faceti cunostinta.

                                                                     strangere de mana descărcare                   

     5. Daca iti face placere sa stai de vorba cu persoana pe care o ai in fata, nu ezita sa ii arati acest lucru. Foloseste cele 8 minute pe care le ai la dispozitie pentru a o convinge de sentimentele tale. Aceasta nu inseamna sa fii prea direct, dar un compliment discret este intotdeauna binevenit. Si nu uita sa ne scrii si noua pe formularul intalnirii ca persoana ti-a placut si doresti sa o mai vezi. (marcheaza cu “DA” in coloana “Doresc datele de contact ale persoanei”).                   

                                              

6. Daca, in schimb , persoana cu care discuti nu te prea atrage, nu e necesar sa ii spui direct. Exista o metoda mai simpla si mai manierata, caci te afli la un eveniment “speed dating”: o simpla insemnare pe formularul intalnirii  ( marcand “NU” in coloana “Doresc datele de contact ale persoanei”), ne va  indica faptul ca nu doresti sa te mai vezi cu persoana respectiva. 

7. Atentie la intrebarile pe care le formulezi! Incearca sa nu pui  intrebari stanjenitoare, indecente ori previzibile, ci dimpotriva sa surprinzi placut pe cel/cea din fata ta. Nu fii plictisitor! Intrebarile tale ar trebui sa te evidentieze din multime. Asadar, incearca sa afli ce te intereseaza fara ca intrebarile tale sa para desprinse dintr-un interviu. Nu uita ca iti cauti perechea de suflet, nicidecum job-ul potrivit. 

8. Incearca , pe cat posibil, sa iti pui in valoare simtul umorului. Daca ai reusit sa o(/il) faci  sa zambeasca pe cea(/cel) din fata ta esti pe drumul cel bun. Daca, in schimb, esti timid si introvertit, ai mari “sanse” sa nu o(il) mai vezi niciodata. Aminteste-ti ca nimeni nu doreste sa aiba alaturi pe cineva plictisitor si cu care nu poate comunica.  

                                                zambet healthfitness craze com

9. Nu monopoliza discutia, incercand sa-ti faci o descriere fabuloasa si vorbind non-stop doar despre realizarile tale ! Laudarosii nu sunt intotdeauna si cei mai apreciati de ceilalti. 

10. Acorda-i celui( /celei) din fata ta atentie, asculta cu interes ceea ce spune si   incearca sa nu il (/o) intrerupi.  Cu siguranta, vei afla lucruri interesante, care te vor ajuta sa iei decizia finala cea mai buna.

 11. Gaseste subiecte comune de discutie. Incearca sa-i impartasesti  pasiunile. Nu ai foarte mult timp la dispozitie. Asadar, gandeste-te la subiectele care primeaza pentru tine si afla daca aveti gusturi  comune. 

De exemplu: 

  •  esti o persoana careia ii plac calatoriile. Nimic mai simplu: intreaba-l (intreab-o)  unde si-a petrecut vacanta in acest an si vei afla daca aveti cateva gusturi comune.
  •  daca iti plac spectacolele sau cartile, afla care este ultimul spectacol la care a luat parte sau ultima carte pe care a citit-o, insa incearca sa eviti intrebarile directe pentru  nu supune persoana din fata ta la un interogatoriu.

12.  Nu te pierde in amanunte nerelevante si incearca in timpul scurt pe care il ai la dispozitie sa abordezi mai multe subiecte. In acest fel ai sansa de a “nimeri” unul din subiectele de discutie preferate ale interlocutorului tau ( interlocutoarei tale ).

De exemplu: 

  • daca esti barbat si esti pasionat de fotbal, poti mentiona acest lucru, insa nu este necesar sa enumeri  toate meciurile la care ai fost pana la terminarea celor 8 minute pe care le ai la dispozitie pentru discutie.
  • daca esti o femeie pasionata de arta culinara, poti aduce in discutie acest subiect, care , bineinteles este in avantajul tau, dar nu este de dorit sa te lauzi cu toate specialitatile pe care le-ai gatit pana acum. 

13.  Incearca sa nu fii indiscret si totodata sa nu iti impartasesti cele mai  intime secrete unei persoane necunoscute inca. Fii prietenos, dar nu exagera !  Nu toata lumea e dispusa sa asculte lucruri care tie ti se par extraordinare. 

14.  Nu iti pierde timpul cu comentarii referitoare la ceilalti participanti la  eveniment. Concentreaza-te pe ceea ce este important pentru tine.

15. Incearca sa raspunzi pe cat posibil la toate intrebarile, dar nu depasi  termenul limita al conversatiei impus de organizatori. La auzul clopotelului, incheie conversatia intr-o maniera civilizata pentru a nu rapi nici un minut  din timpul de discutie al celorlalti participanti la eveniment.

                                                          political org ceas inima

16. Nu incerca sa incalci regulamentul adresand intrebari cu caracter personal ( numere de telefon, adresa de email, numele complet s.a. )

17.  Intrebarile pe care le formulezi ar fi de dorit  sa nu faca referire la cifre.  Curiozitati de genul : “Cate kilograme ai ?” sau, “Cate relatii ai avut ?” sunt absolut ridicole si nu fac decat sa scurteze si mai mult timpul  conversatiei, si  asa foarte mic.

18.  Atunci cand vii la un eveniment speed dating este in avantajul tau sa te rupi complet de amintirea oricarei relatii trecute si sa nu faci comparatii cu ceea   ce ai trait alaturi de altcineva. Pentru a putea incepe o noua relatie trebuie  sa ai disponibilitatea sufleteasca de a nu mai trai in trecut.

19.  Imbraca-te decent intr-o tinuta care simti ca te caracterizeaza si te face sa te   simti in largul tau. Incearca sa te pui in valoare cat mai bine printr-o tinuta   placuta privirii, care sa te avantajeze si sa-ti scoata in evidenta calitatile  fizice . Gandeste-te ca iesi in oras cu prietenii. 

                                                             first_date_questions_guide_conversation_first_date

20. Nu te parfuma in exces, chiar daca este parfumul tau preferat, o marca  scumpa si de calitate. Mai bine sa fii mai discret(discreta) si sa iesi in evidenta prin alte lucruri decat prin dara pronuntata de parfum ce o lasi in  urma ta.

21.  Pe cat posibil mentine un contact vizual cu partenerul tau de discutie.  Priveste-l in ochi, nu foarte insistent , pentru  a nu se simti stanjenit, dar in nici un caz, nu privi la masa vecina, chiar daca persoana prezenta acolo te atrage cu adevarat. Asteapta cand va trece pe la masa ta si atunci va veti impartasi impresiile. A privi in alta parte atunci cand discuti cu o persoana denota lipsa de interes pentru interlocutor. 

22. Ar fi frumos sa nu bei prea mult ( aici ne referim strict la alcool ).Este normal sa ai emotii, insa nu credem ca vei dori sa lasi impresia cuiva care-si petrece serile prin baruri. In plus, cu siguranta nu vei mai  gasi persoane care sa te aprecieze si cu care poti comunica.  

23. Socializeaza si dupa ce evenimentul speed dating a luat sfarsit! Majoritatea participantilor fac marea greseala de a pleca la sfarsitul  “maratonului” de intalniri “face to face”. Nu-ti minimiza sansele! Nu te grabi sa ajungi acasa! Continua-ti conversatia cu ceilalti ramasi. In fond, ai venit cu un scop. Iar, daca persoana de care te-ai simtit atras ramane si dupa finalul intalnirilor, ai un motiv in plus sa ramai si sa socializezi.         

24. Aminteste-ti ca viata e scurta si merita traita alaturi de cine iti doresti cu       adevarat!Asa ca nu ezita sa il(/o) cauti venind la un eveniment Speed Dating !      

                                       652x450_103330-horoscop-dragoste-februarie-ce-surprize-te-asteapta-in-luna-iubirii

          

 INTREBARI CE POT FI ADRESATE / INTREBARI DE EVITAT IN CADRUL UNUI EVENIMENT SPEED DATING

 

Exista multe posibilitati de a incepe o conversatie. Daca sunteti in pana de idei, iata cateva sugestii de intrebari care va pot ajuta sa va decideti asupra persoanelor pe care doriti sa le revedeti:

- Ce parere ai despre  intalnirile speed dating ( fata de modalitatile clasice de a cunoaste pe cineva)?

- Cu ce te ocupi? Care este domeniul pe care l-ai studiat si in ce domeniu profesezi?

- Ce ce gen de relatie iti doresti si ce asteptari ai de la o viitoare relatie? (raspunsul la aceasta intrebare te va ajuta sa iti dai seama daca aveti aceleasi teluri in ce priveste construirea unei relatii in viitor)

- Ce iti place sa  faci in timpul liber? ( vei reusi sa-ti faci o prima impresie despre cum v-ati putea petrece impreuna timpul liber, daca aveti activitati care sa va apropie sau dimpotriva, nu aveti nimic in comun  la acest capitol)

- Cum ti-ai petrecut vacanta anul acesta? (vei afla daca aveti preferinte comune in ce priveste destinatia unei eventuale vacante in doi)

- Iti place sa calatoresti? Unde ai calatorit pana acum? Ce loc ai vrea sa-l vizitezi in viitorul apropiat?

- De unde esti?

- De cat timp locuiesti in acest oras?

- Ce varsta ai? ( de obicei barbatii nu adreseaza femeilor aceasta intrebare, cu exceptia cazului in care ele intreaba primele acest lucru )

- Ce carti sau filme preferate ai?

- La ce spectacol ai fost ultima oara (daca iti plac, bineinteles)?

- Care ar fi cel mai important lucru depre tine pe care ti-ai dori sa il cunosc?

- Ce calitate / trasatura ti se pare cea mai importanta la un partener?

- Ai fost casatorit/casatorita pana acum? Ai copii?

- Esti iubitor de animale?

…. si multe, multe alte intrebari de la care se pot porni conversatii interesante si utile pentru fiecare dintre voi.

Ca un sfat suplimentar, incercati sa evitati intrebarile de genul celor de mai jos:

  • Participi frecvent la astfel de evenimente?
  • Unde locuiesti? (care este adresa ta?)
  • Ce salariu lunar ai?
  • Ce cadouri iti place sa cumperi ?
  • De cat timp nu mai esti intr-o relatie?… sau alte intrebari cu conotatie sexuala sau indecenta. Incercati sa puneti intrebari la care sa fiti voi insiva gata sa raspundeti. Important este sa fiti cat mai destinsi, sa va simtiti bine,  pentru ca discutia sa nu devina apasatoare si greu de suportat. In rest, … multa inspiratie si noroc!